Paleative în negura comunismului din spatele ,,cortinei de fier’’.
România, ,,Întreprinderea de Prospecţiuni Geologice şi Geofizice’’, Bucureşti, sediul din Coralilor 20, în curte, pe culoare, în birouri, printre topografi şi nu numai ……
Iarna 1979 – 1980
Luna ianuarie şi o parte a lunii februarie, pentru noi tereniştii din ,,Geofizică’’ era perioada concediilor şi a recuperărilor, legale sau aranjate. La terminarea acestei lungi perioade de respiro, în stilul “heirupist” prea bine cunoscut, toată lumea trecea la treabă, chiar şi peste orele de program, acasă sau la sediul întreprinderii. Primul pas consta în primirea comenzilor pentru fiecare formaţie de lucru. Geofizicienii şi geologii, conducători ai formaţiilor constituite, în funcţie de comenzile primite de la Institutul din str. Toamnei, care la rândul său peria cele primite de la Minister ce centraliza cererile IPEG.urilor regionale, prima verigă superioară a diferitelor întreprinderi ce forfoteau forând ici colo, pentru descoperirea unui eventual Eldorado. Lanţul pe care l-am creionat mai sus, era tipic pentru enorma birocraţie ce înăbuşea iniţiativele sau munca efectivă a specialiştilor din orice ramură a economiei. Topografii şefi de brigăzi, primind comanda de la şefii de Formaţie, începeau pregătirea campaniei de lucru ce urma în primăvară prin strângerea tuturor datelor necesare întocmirii proiectului, de fapt a pieselor de bază – planurile de situaţie – la diferite scări. Totul se făcea manual, în dosare şi registre trecute la secret, eventual cu folosirea unui cartograf pentru materialele necesitând un aspect mai elaborat, spre prezentare unor comisii de la diferite alte Ministere.Eu aflasem că urma să plec ….. cândva, în Algeria în cadrul Rompetrol ce era de ani de zile, Mecca celor din petrol, indiferent de specializare şi funcţie. Vizibil nu parcursesem niciun pas pe lungul drum spre orizonturi străine. Totul era pe muchie de cuţit (*) , cum fusese timp de ani de zile. Pe deoparte era ,,originea’’ care constituia un impediment important, la întocmirea listelor iniţiale cu candidaţii la plecarea în străinătate, iar pe de altă parte, necontenita şi puternica acţiune a legii ,,caprei vecinului’’ care-i împingea în faţă pe cei ce se credeau cel puţin teoretic, mai agreaţi de partid, respectiv de aplaudacii sadea ce-i sfătuiau în ,,linia PCR’’ , pe decidenţii instalaţi pe mai multe linii, de la Întreprindere, la forul tutelar. Lanţul era de-o lungime impresionantă, astfel încât cei ce erau ,,evaluaţi’’ de fiecare verigă a lui, ajungeau din persoane fizice cu o anumită calitate profesională, cu un anumit statut moral, nişte dosare impersonale unde criteriile de selecţie / departajare erau cu totul altele. Semnătura finală pentru posibila ,,plecare’’ era dată de securitate, care contrasemna cele hotărâte de Partid. Avizul negativ al ,,organelor secu’’ era definitiv. În imensa majoritate a cazurilor nu se putea interveni cu nici o pilă, mai ales de frică.
(*) = a afirma că hazardul era o componentă esenţială a tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul întreprinderilor, celule ale economiei puternic închistate, guvernate de legi şi obiceiuri absurde — ce constituiau piese ale unui imens angrenaj ce funcţiona, cum, necum, în virtutea unui impuls initial bazat pe sacrificii şi elan heirupist – este / a fost o crudă şi pură realitate. Cu adevărat ,,omul sfinţeşte locul (dezvoltarea subiectului, într-un comentariu ulterior!)’’. De o importanţă vitală era ,,la cine’’ poposea cererea, propunerea, sau posibilitatea de a decide, indiferent de domeniul la care ne referim. Cu posibilităţi similare, situaţii identice erau rezolvate în mod diferit. De cele mai multe ori cei ce obţineau un rezultat vizibil mai bun, erau frânaţi, sabotaţi, în final trecuţi pe linie moartă, de obicei prin avansarea în posturi fără răspundere. Cultul ,,nonvalorii cocoţate la vârf’’, păstrat cu sfinţenie până astăzi, ne ţine în loc. Geofizica în care am lucrat mai bine de trei decenii a constituit o oază de linişte, în mijlocul acelei societăţi ro, unde trebuia să te fereşti de cei din jur. Toate tarele majore ale inumanului stalinism de nuanţă ceauşistă, erau parcă mai estompate în acest colectiv, atât de eterogen ca Geofizica de care vorbesc. Şi acest subiect merită un comentariu mai larg.Spre surprinderea celor ce citesc aceste rânduri, pot afirma că un om ca V. Bercaru, la început securistul întreprinderii, apoi şeful securiştilor din întreaga platformă Dămăroaia, cu marile depozite de carburanţi pentru aeroporturi şi tot Bucureştiul, la care au fost ,,repartizaţi’’ fiii primilor doi secu ro ce i-au urmat lui Pacepa, Vlad şi adjunctul său Vasile, a fost construit dintr’un aluat diferit de a altor securei. Eu şi alţi colegi de serviciu care l-am cunoscut, suntem mărturii vii a validării celor scrise mai sus. Au plecat în străinătate, pe rând, în stagii de 2 sau 4 ani, aproape toţi salariaţii. Extrem de puţinii care nu au făcut deplasări au fost ,,beneficiarii’’ unor reclamaţii repetate şi susţinute ale colegilor, rudelor, erau mai slabi în profesie sau aveau rude apropiate plecate / fugite în occident. Afirmaţia cu Bercaru, ,,securistul cumsecade’’, ar putea avea totuşi o altă explicaţie: un plan diabolic de intoxicare a occidentului, construit cu migală şi atenţie de unii securişti , acţionând coordonat conform unui plan machiavelic, ce lăsa în unele sectoare o mai mare libertate, în toate domeniile.
(va urma)
Andrei Alexandru
acin1602
27 noiembrie 2010
Cu toate ca vrei sa evidentiezi un alt aspect ,cel al relatiilor interumane sau intercolegiale in raport cu securitatea intr-un institut in care totusi, manipularea documentelor secrete era primul contract incheiat intre tine si institutie, dupa angajare am sa-ti fac o mica observatie,pe care sincer as vrea sa o analizezi ,iar daca gasesti ca este valida sa repari o fraza care,nu ca m-a deranjat ,dar m-a facut sa nu ma simt tocmai confortabil.
Spui la un moment dat ca proiectele pe care le executati erau eventual finalizate “cu folosirea unui cartograf pentru materialele necesitând un aspect mai elaborat.
As dori sa specifici ca “Toate” planurile topo treceau prin mainile invatate cu migala si frumosul ,o specie “uman-lucrativa” buna la orice,folosita fara mila cate 10-12 ore pe zi, pt ca totdeauna forma finala a oricarei lucrari incepand cu administrativul si terminand cu “directiunea” ,trecea obligatoriu pe la “cartografe”.
Ca noi ,cartografele eram o mana de femei, care nu stiam ce sunt acelea sarbatori,duminici sau nopti petrecute obligatoriu la plansete pt terminarea lucrarilor ce , fara exceptie, trebuiau terminate ieri era o evidenta de necontestat.
Tin minte cand, la inceputul anilor 90, specialisti ai celor mai mari companii de petrol din lume au ridicat pachetele de harti intocmite la “carto” (ce pt multi dinafara insemna ceva legat de cartoane ,legatorie de carte,etc) in vederea privatizarii au ramas stupefiati cand si-au dat seama ca originalele pe calc erau facute manual ,pt ca la ei totul fiind computerizat,le era greu sa priceapa cum ,in era computrelor se mai folosea tocul,penita,ochiul si coloana vertebrala a omului pt asa ceva .
Oricum,dupa o viata petrecuta (din pasiune) aplecate pe planseta,biroul “carto” a fost primul eliminat din schema. Au ramas celelalte care mai trebuiau sa finalizeze “furaciunea” care a urmat.
Andrei Alexandru
27 noiembrie 2010
Acino,
Cu adevărat, la serviciul cartografic (la începutul anilor ’60) condus de ing. Nicolau până la decesul său neaşteptat în Marele Cutremur din ’77 (! cu întreaga familie!), se copiau pe calc, cu o mare conştiinciozitate planurile de situaţie principale şi altele mai mici, punctuale pentru anumite obiective, ce căpătau o formă finală, însă folosind numai planurile pe hârtie milimetrică, întocmite de topografi. Nu vreau să minimalizez munca extenuantă a celor din serviciul cartografic ce stăteau zilnic, ore în şir, în poziţii de regulă incomode pe lângă acele oribile planşete orizontale, îngrămădite în acel unic birou, cu acea vânzoleală permanentă de solicitanţi de toate felurile, însă asta era situaţia. Se foloseau mult, copiile ozalid.
Te rog să aduci în discuţie şi alte aspecte ale acelor subiecte cunoscute ţie, care-ţi par tratate inexact sau cu exagerări inadmisibile. În curând, tinerii de azi vor considera că noi am dus o viaţă de huzur, cu muncă puţină şi fără presiunea puternică a unor factori externi ce nu prea ţineau cont de valoarea individului în cadrul unui colectiv!
Cu prietenie,
tatonulaa, laplopulcuportocale