Budapesta 1944 (2).
Începutul drumului groazei, prin Europa însângerată.
Si altele …
(Introducere)
Una din marile falii ale conştiinţei de sine a poporului român este lipsa aproape totală a unui cult REAL al strămoşilor. Cu foarte mici excepţii, noi românii nu ne cunoaştem predecesorii direcţi decât cel mult până la nivelul de străstrăbunici, ceeace înseamnă 4-5 generaţii. Este foarte puţin pentru un popor european ce se doreşte a fi numit purtător al unor adevărate tradiţii istorice. În plus lipsa de mărturii scrise sau de construcţii durabile, le-a provocat fiori cercetătorilor români ce au dorit să umple goluri seculare cu informaţii credibile. O spun nu ca specialist, neavând nici în clin, nici în mânecă cu studiul istoriei, ci ca fiu vitreg al unui eminent profesor de istorie, fostul diplomat cu doctorat la Geneva în Ştiinţe Politice, Iancu Berciu, fratele mai mic a doi istorici reputaţi, Dumitru Berciu, fost decan al Fac. de Istorie din Bucureşti şi Ion Berciu, fost Director al Muzeului de Istorie din Alba Iulia, în prezent decedaţi cu toţii. În apartamentul din Cotroceni în care am locuit de la revenirea în ţară din 1948, cu chirie la proprietarul Dumitru Berciu ce cumpărase apartamentul cu banii fratelui Iancu, trimişi din străinătate (!!), am asistat deseori, timp de peste un deceniu la desele discuţii aprinse legate de credibilatatea mai mică sau mai mare a datelor folosite în conceperea unor cursuri, tratate sau cărţi, de către Iancu care-i dicta mamei mele Miza (Sarmiza), o parte a ceeace devenea produs finit sub numele SINGUR a lui Dumitru Berciu. Acesta, ajuns comunist feroce (decanul unei fac. din Bucureşti, nu ?) îşi răsplătea fratele cu sume absolut ridicole, argumentând cu obrăznicie că mai mult l-a încurcat, refuzând să-i urmeze întocmai ,,indicaţiile’’ (se tot vântura protocronismul exacerbat şi realismul socialist pentru tratarea tuturor temelor). În final, sărmanul Iancu a fost răpus de o congestie cerebrală, chiar în momentul când fiind la conceperea pag. 65 a manuscrisului volumului ,,LUMEA CELŢILOR’’ avea o dispută telefonică cu Dumitru Berciu (1 aprijie 1974). Această carte a fost singurul volum publicat care poartă şi numele acestui minunat om, intelectual de-o demnă modestie, prof. Iancu Berciu (,,În memoria fratelui meu, care a colaborat la …’’). Comunismul începuse încă de la finele anilor 40 să deformeze caracterele oamenilor. Fraţi care ani de zile constituiseră adevărate familii (veniţi la Bucureşti din Bobaiţa fundului de Oltenie, foarte apropiaţi ca vârstă, se ajutaseră pentru a studia împreună Dreptul, Istoria şi Filozofia, aşa cum era moda interbelică), ajunseseră să se evite. Dumitru Berciu, cel mare, era comunist şi profesor universitar, mijlociul, Ion Berciu de la Alba Iulia a fost deţinut politic peste 12 ani, trăind de azi pe mâine cu cei doi copii mo iar Iancu Berciu, cel mic, fostul diplomat, tatăl meu vitreg, era mereu hărţuit de miliţie şi securitate, neavând serviciu mai mult de trei ani de la revenirea în ţară (1948). Deja colaboratorii noii stăpâniri începeau să urmeze legile absurde ale luptei de clasă, chiar în sânul propriilor familii. Dumitru, profesor universitar la Istorie, apoi decanul fac., căsătorit cu fiica unui ilegalist, deasemenea profesoară universitară la ASE, deci cocoţat pe moţul în creştere al puterii, a uitat complet de fraţii aflaţi în mari nevoi, reluând relaţiile cu aceştia prin anii 60, când ura indusă pe toate căile faţă de ,,foşti’’ se mai atenuase
.
Această lungă, dar emblematică introducere, nu face dacât să confirme că şi situaţii singulare, absolut anormale, aproape fantastice, se estompează în negura timpului, chiar pentru participanţii direcţi. Acum după multe decenii, odată cu apariţia NETului, este greu de admis acest gen de banalizare a evenimentelor. Exemple avem cu duiumul, enigme peste enigme, la care am fost spectatori sau actori : colectivizarea, industrializarea, hecatomba din 1989 cu teroriştii săi, şirul de mineriade, Tg. Mureş, ş.a.
Evenimente de mai mică anvergură au avut aceiaşi soartă, diluându-se încet, încet, între colţii neînduplecatului Kronos, până aproape de uitarea totală. Cum de a fost posibil ca istoricul Iancu Berciu să nu aibă / lase nimic scris, deşi avea un mare talent de povestitor / scriitor, despre anii 44-48, chiar în ,,sertarul’’ biroului ? Nici alţi foşti diplomaţi nu au amintit nimic despre acei ani (e.g. Viceconsulul Hossu, tatăl a trei copii, printre care şi actorul Emil Hossu, printre alţii), de deportarea în Germania, de presiunile ruşilor după mai 45 facute asupra americanilor pentru a împiedica repatrierea urgentă a prizonierilor / deportaţilor din estul Europei aflaţi în zonele de ocupaţie ale aliaţilor la terminarea ostilităţilor WW2, de ultimele zile de diplomaţie normală RO , cu diplomaţi de carieră, de talciocul din mlaştinile Dudeştiului absolut necesar supravieţuirii familiilor de „foşti” rămaşi în libertate, hăituirea lor de către miliţie şi securitate, ş.a..
Tăcerea ce s-a aşternut asupra acelor evenimente, decenii la rând, chiar în cadrul familiilor ce trecuseră prin acele grele întâmplări, rămâne de neînţeles, pentru mine cel puţin. Acum, după trecerea unei viaţi de om , unii dintre copiii de atunci ajunşi bătrânei cocârjaţi, scormonesc prin memoria scorojită şi ea, pentru a-şi etala la luminii netului, amintirile suferinţelor îndurate, alături de rudele dispărute. Oricine îşi poate da seama că sumedenie de detalii s-au pierdut pentru vecie. Totuşi o descriere chiar tardivă, este preferabilă unei definitive dispariţii.
Va urma ….
Tatonulaa's Blog 
Voi continua cu depănarea amintirilor rămase din perioada deportării în Germania aflată în plin război în mintea copilului de 5ani de atunci, devenit tatonulaa de azi
Te voi citi cu mare atentie si multa circumspectie, dat fiind faptul ca esti unul din cei pacaliti pana si la aceasta varsta.
Ti-am postat mai multe dincolo……
buna ziua @aa
Sper sa ma primesti in casa ta,participand astfel(macar prin lectura )la povestea ta care incearca deslusirea logicii in care s-au petrecut evenimentele in acea perioada intunecata si de neinteles .Eu m-am nascut mai tarziu ,dar mi-a povestit sotul meu,care-i cam leat cu tine,ce drame au fost si prin familia lui cum de altfel in multe familii din ro.
Iti doresc succes,cu speranta ca-ti va iesi o cronica pe cinste.
Sărut mâna, @monica,
Nu poate decât să mă bucure interesul pe care-l suscită astfel de amintiri, scrise de un oarecare ca mine. Principalul meu obiectiv este să nu denaturez faptele / evenimentele de atunci, prin percepţia diferită pe care le-aş putea conferi azi, involuntar, după trecerea a cca 7 decenii.
Vă rog să aveţi amabilitatea, în limita timpului disponibil, de a-mi semnala orice nelămurire pe care a-ţi avea-o dumneavoastră sau soţul dumneavoastră, asupra celor scrise de mine.
Vă mulţumesc anticipat,
Andrei Alexandru
Stimate domnule Andrei Alexandru,
Dupa cum se poate observa dupa numele meu,sunt fiica profesorului Dumitru Berciu.Mama mea,Lucia Berciu( „” fiica ilegalistului Constantin Petrovici”?!!!) traieste inca,sora mea vitrega Rodica traieste si ea.Pacat ca a murit sora Dvs.vitrega,si verisoara mea,Lucretia.Traiesc de asemenea cei de la Cluj: Ionica Berciu,fiul lui Ion,mare,f.mare taranist,sora lui;Mihai Berciu,varul meu,fiul lui Mihai berciu stabilit la Carei,a murit din pacate acum 4 ani.V-am informat deoarece mi s-a parut ca nu cunoasteti chiar toate lucrurile.
Am constatat ca sunteti f.vehement ,cu multa ura chiar,impotriva tatalui meu.
Poate ar fi trebuit ,mai intai sa va fi interesat de toate cele spuse de Dvs.Lucrurile nu sunt asa cum le prezentati Dvs.;ma refer la tatal meu.Cunosc si pb.lui Iancu Berciu si a mamei Dvs.dar mai ales a Lucretiei cu care am gfost colega de liceu( Liceul N.Balcescu,actualmente Sf.Sava din Bucuresti;per.1964-1969).
Tatl meu si-a iubit f.mult fratele,de fapt pe amandoi,dar mai ales pe Iancu care era in Buc.Nu o data l-am intalnit la el la biroul lui de la Institutul de Arheologie din Str,fosta ,I.C.Frimu,f.aproape de N.Iorga.Mai ales seara;nu de putine ori i-a dat bani,si lui si Lucretiei.Eu ii duceam Lucretiei.La fel le dadea si altora din familie,veri etc.
Le dadea si el cat putea.Cu mama Dvs.nu a fost in relatii bune;este adevarat;nu cunosc motivele;poate le stie sora mea care este cu 11 ani mai mare decat mine si stie multe.
In al doilea rand ,tatal meu ,nu a exploatat pe nimenea,cu atat mai mult pe Iancu.L-a platit pt toate traducerile in franceza s,a.Va reamintesc ca Iancu a functionat numai ca profesor de liceu,la Spiru Harwet,daca nu ma insel,iar tatal meu care a facut o cariera stiintifica deosebita.Nu uitati ca a fost studentul si asistentul lui N.Iorga.A ajuns profesor la univ.nu datorita politicului,;a fost dat afara din PCR fiindca a sustinut ca Basarabia este a noastra.A fost sprijinit de PetreConstantinescu Iasi ,mare om politic la un moment dat,dar tot unioversitar,si a carui fiica,Silvia dorea f.mult sa ajunga si ea universitara si tatal meu i-a scris toate articolele si lucrarile ;Catedra univ.insa i se cuvenea tatalui meu.Nu credeti? O viata,o viata dl-e Andrei,a muncit si a lucrat pt arheologia romaneasca.Noi nu am avut tata,mama mea nu a a vut sot,deoarece el era pe santiere tot timpul,era la institutu seara de seara.Noi nu am mers impreuna niciodata nicaieri,la un spectacol,la o petrecere deoarece tatal meu lucra si scria.Va rog sa accesati internetul la numele lui si sa vedeti ce si cat a muncit.Daca nu aveti cum,va trimit eu CV-ul lui.Pe tatal dvs.l-a respectat si l-a apreciat deosebit.Iancu m-a meditat si pe mine la admiterea mea la Fac.Si acum am in biblioteca cartile in franceza,pe care mi le-a dat -Istoria moderna universala.
Trebuie sa va marturisesc ca m-a intristat foarte mult tot ce ati scris despre tatal meu.Sunteti la fel ca toti ceilalti din jurul nostru: ignoranti,rai,razbunatori,cu aere si daca ii scututri putin nu ramane nimic din ei,dar absolut nimic.M-a durut mult ceea ce ati scris despre familia mea( tatal meu si mama mea) cu atat mai mult cu cat tatal meu este decedat si nu se mai poate apara ,nu mai poate raspunde.Despre morti numai de bine -asa se spune,dictonul latin si aceasta exact pt acest lucru,ca ei nu se mai pot apara.Ati facut un lucru urat.Foarte urat.
Daca doriti sa mai aflati lucruri despre tatal meu sau despre mine chiar sau despre Ionica Berciu,va stau la dispozitie.
Eu v-am scris,mi-am luat indrazneala,deoarece ,in finalul,materialului dvs.solicitati sa vi se spuna ce nu este corect,ce nu este bine,cu atat mai mult cu cat ,singur recunoasteti sunt 70 de ani care au trecut peste amintirile dvs.Si atunic,vin eu si va intreb,de ce ati scris ,mai intai,urat despre tatal meu? Va raspund eu fiindca va place ,v-ati defulat,in sfarsit pentru ceea ce credeti ca a facut el impotriva lui Iancu.Si mai bine mai intai calomniati,ca poate ramane ceva.Hai sa il punem la zid,hai sa aruncat cu laturi in toata familia etc.Nu v-ati gandit ca [poate mai traim si noi si poate ca citim porcariile pe care le-ati scris despre el,lucruri pe care le credeti Dvs.,lucruri despre care poate ar fi trebuit sa va interesati.Tatl mamei mele nu a fost ilegalist,putin a lipsit ca sa nu fie trimis la puscarie;avea padure la Piatra Neamt…Mama mea,cu limba germana pe care o invatase la Cernauti,nu a gasit servici multa vreme,i s-a retras diploma de doctorat fiindca era in limba germana ,despre literatura germana care era proscrisa in perioada 1945-1954.Si va mai spun…era sa fie dat afara din casa din Bucuresti pe care o cumarase bunica mea,ca sa fie adusi comunisti..etc.numai scandalul care l-a facut mama mea a salvat situatia…si va mai pot povesti multe,f.multe
Nu stiti cat l-a terorizat Roller pe tatal meu;cred ca despre Roller stiti,daca nu,nu aveti decat sa va interesati…Putin a lipsit sa se sinucida deoarece il ameninta mereu ca il da afara si il lasa pe drumuri fiindca nu scria cum vroia el,adica cum vroiau evreii comunisti.Si in toate aceste conditii dvs.imi scrieti pe internet materialul de mai sus? Este posibil asa ceva?
Ma opresc aici cu raspunsul meu.Repet,nu am vrut decat sa va atrag atentia ca ati spus lucruri jignitoare,neadevarate si care nu trebuiau sa-si gaseasca locul aici.Este nedrept sa-i intinati amintirea si sa procedati la fel ca cei de la Fac.de istorie,cum ar fi Zoe Petre,Lucian Boia,si altii care l-au scos din biblioteca si bibliografii etc.
Eu sper ca nu v-am suparat prea mult;intentia mea a fost sa va spun ca mai intai sa verificam faptele,mai ales cand aruncam cu noroi in oameni care au facut ceva pt tara asta si care au avut un crez profesional cum nu au si cum nu au avut multi.
La revedere,
Adina Berciu
P.S. Sa stiti ca sunt prof.univ.la fac de Litere.Poate scrieti si de mine niste lucruri „frumoase’