Home

TATONUL – ÎN  DIRECT – DESPRE  „SÂNGEROSUL  DECEMBRIE  1989”

Cu ocazia împlinirii a 22 de ani din acele zile, iată câteva pagini cu descrieri ale unor situaţii punctuale,  care au fost NOTATE ÎN TIMP REAL, de către mine, Alexandru Andrei. Dacă printre cei ce se vor plictisi cu buchisirea acestor rânduri se vor afla şi alţi participanţi la acele irepetabile momente ce vor putea aduce date în plus, probabil că vor fi primiţi cu braţele deschise, de eventualii scormonitori ai datelor veridice, rămase în aceste cotloane ale NETULUI!

Mini serial asupra “însângeratului decembrie 1989”, aşa cum s-a reflectat în câteva scrisori returnate din drumul spre Germania (*) şi Anglia, în acele zile pline de  răbufniri sângeroase.  Numeroase idei şi afirmaţii pot fi considerate acum lipsite de sens, însă cu peste 21 de ani în urmă, păreau  clare şi fundate pe fapte cât se poate de reale, ce vor rămâne pe veci astfel, nu numai pentru noi, actorii mânuiţi de forţe ce puteau fi doar bănuite ci şi pentru analiştii  din viitor!

Nu am modificat nimic din cele scrise atunci, printre picături şi în mare grabă, dintr-o suflare. Desigur că unele greşeli inerente ce se strecoară într-o scrisoare, în măsura în care le-am observat, au fost remediate În afara notelor de subsol, marcate corespunzător  cu asterix, comentariile pe care le voi face vor apare distinct.

………………………………………………………………………………………..

Bucureşti, 7 ianuarie 1990, duminică dimineaţă.

Dragii mei, Nu am dat curs dorinţei voastre exprese de a aşterne pe hârtie fantasticele clipe trăite efectiv începând cu 18-19 dec. trecut, din dorinţa firească de a lăsa un oarecare timp pentru sedimentarea, pentru cernerea ideilor, faptelor şi zvonurilor. Acum, după trecerea celor aproape trei săptămâni, mă pot mândri (sâc) că am raţionat just! Ce prostie am putut scrie! Ce păcat că nu am pus pe hârtie, ATUNCI intensele trăiri! În continuare iată o mică schiţă  a tumultoaselor ore scurse aşa cum au fost percepute de vechiul vostru prieten ale cărui idei, luări de poziţie şi obiceiuri le cunoaşteţi (e g – discuţia cu activistul Radu ** la revelionul 88-89 de la voi, când am fost un “trouble fete”). Micul nostru ostaş Sănducu îşi satisfăcea stagiul militar în Buzău, urmând să vină acasă ca de obicei într’o mică permisie de trei zile, sâmbătă 16 decembrie 1989, când evenimentele tragice de la Timişoara au determinat MApN-ul să instituie o stare de urgenţă neoficializată, pe întreg teritoriul ţării, suspendându-se sine die orice permisie sau concediu. Totul era însă secret –secretul lui Pollichinelle-, astfel că Doinica şi-a aşteptat soldăţelul până duminică 17 decembrie, fiind convinsă că nu a fost minţită de comandantul  unităţii ***-un maior**** cu care eram în relaţii bune de intrajutorare socialistă (cunoaşteţi sensul exact, o canistră de benzină) -, ce-i promisese ferm că-i dă drumul mai spre seară (discuţie telefonică, sâmbătă la prânz).

Între timp,   duminică şi luni zvonuri din ce în ce mai tulburătoare venite pe diferite căi, de la vecini, colegi – prin telefon -, de la posturile de radio străine şi de la TV rusă şi bulgară, transformaseră fiecare cămin într’un viespar. Nimeni nu mai dormea decât pe apucate, în spatele uşilor închise cu grijă, aşteptând cu sufletul la gură sosirea securiştilor, armatei, ungurilor, ruşilor, bulgarilor, libyenilor, iranienilor, coreenilor, altor galbeni, roşii, negrii, verzi, albaştrii, etc., etc. Zvonurile care circulau în acele zile depăşeau orice imaginaţie!!

Marţi 19 decembrie am plecat spre Buzău cu acceleratul de 11,15, având la mine mâncare şi schimburi pentru soldăţel. În trenul ticsit de călători, se putea auzi musca. Nimeni nu scotea un cuvânt. Toţi se uitau cu teamă în jur, întrucât numărul călătorilor dubioşi –securişti, informatori, miliţieni în civil -care în decursul anilor devenise din ce în ce mai mare-, era acum deadreptul inimaginabil şi grotesc, întrucât reprezenta peste un sfert dintre călători. Până şi mie, oarecum curajos din fire (sâc!), îmi furnica pielea de oroare, gândindu-mă că se pune ceva odios la cale. Deci eu, cu o gură atât de slobodă cum o cunoaşteţi, nu am scos o vorbă, nu am încercat nimic pentru închegarea vreunui dialog chiar nevinovat, deci neimplicat. Toţi eram stăpânişi de un sentiment straniu, o frică plină de aşteptare a unui „ceva”.Patrule de miliţieni înarmaţi până în dinţi,  parcurgeau cu greu culoarele supraîncărcate cu aplaudaci (încă!) speriaţi (încă!). Înfrigurat, neliniştit, ajung la unitatea lui Sănducu………..

……………………………………..

Note tatoneşti scrise azi.

*  =  scrisoarea era adresată unui prieten din copilăria petrecută în Cotroceni, Frankenfeld Georgian, neamţ după tată (fost Prof. Univ. la Conservator), emigrat în Germania la mijlocul anilor ’80, care a avut ocazia să fie coleg, deci să-i cunoască într’o oarecare măsură pe băiatul lui Chivu Stoica şi M. Dalea la Liceul militar de la Breaza în tinereţe şi peste ani, cu Valentin Ceauşescu la IFA Măgurele. Gigeone al meu era un fel de şef de colectiv, fiind ing. energetician, membru PCR. Deşi cu o oarecare reţinere,ani de zile ne-a povestit diferite chestii mai mari sau mai mici cu aceşti fii “ai partidului”.. ..!?

** = Radu (şi atât! – om de vază, prof univ cu greutate şi în ziua de azi – 67 ani) fost coleg de fac cu Gigeone, era preşedintele sindicatului la Energetica din Politehnică care fără a fi pe faţă de partea comuniştilor, susţinea sus şi tare că sindicatele sunt o forţă care se opune într’o oarecare măsură PCR, reuşind să facă viaţa oamenilor mai uşoară. Colosală această gogoriţă care mai punea un pietroi în spinarea bietului aplaudac! Acum R. este Prof. Univ. tot acolo, iar ca şi atunci, în afară de leafa binemeritată mai are banii din meditaţii şi ciubucuri, mari şi numeroase!!

*** = este vorba de unitatea de transmisiuni amplasată vis-a-vis de cimitir, lângă pod, care a fost ciuruită de gloanţele “teroriştilor” care trăgeau din cimitir , din trenuri şi de pe şosea !?!?!? De fapt s-a tras de peste calea ferată de la cele două unităţi militare, topografii şi paraşutiştii, care erau şi ele atacate tot de “teroriştii” care trăgeau din cimitir , din trenuri şi de pe şosea !?!?!?. În realitate transmisioniştii.

**** = maiorul Manole,  comandantul Batalionului de transmisiuni, unitate în care se aflau sub arme, în afară de cei la termen şi de TR.işti şi sportivii din zona, alături de cei cu pile extrem de mari, lipiţi la sau pe lângă “brigada artistică” , era un om destul de corect, însă se mânjea la cadouri mai mici sau mai mari, “primite” de la subordonaţi. Eu sau soţia îi duceam  pentru 3 permisii pe lună ale fiului meu, 2 canistre (40 l) de benzină, adică cca 13 l/permisia.

NB. Despre tragicele evenimente în care au rezultat 4 (patru) dintre morţii ce au reprezentat o parte a „ofrandei” –mii de scuze pentru folosirea acestui cuvânt nepotrivi în acest nefericit context –  Buzăului,  pe maldărul de cadavre stivuite la vedere de iliescozaurul asasin  şi banda sa, pentru acapararea puterii, voi da date aproape 100 % exacte într’un comentariu viitor.

(va urma)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s