Home

Tatonul în  „SÂNGEROSUL 1989” – la Buzău  (2)

(continuarea scrisorii)
Înfrigurat, neliniştit, ajung la unitatea lui Sanducu, reuşesc sa-l contactez -era de serviciu la una din intrari- indirect, printr-un gradat care intra în unitate, dupa care sunt trimis de un civil, probabil securist, pe trotuarul de vis a vis, pâna îmi reapare feciorul. Asteptarea de un sfert de ora pe lânga zidul cimitirului mi-a dat posibilitatea de a vedea multe, numeroase femei cu sacose în mâna sau mâini (sâc!) ce se prezentau la poarta principala a unitatii, îsi chemau sotii sau fiii, toti cadre, stateau câteva scurte momente de vorba, dupa care o luau spre case, îngrijorate  dar mai ales suparate ca tocmai în preajma sarbatorilor ramân cu toate pe cap: cozi, copii, veghe înfricosata, câte si mai câte altele. Era pentru prima data când vedeam asa ceva – oameni oarecum privilegiati cuprinsi de panica unei situatii noi, de frica clipelor ce vor urma

Pe Sanducu l-am gasit  galben si  tras la fata. Cu cearcane mari si pronuntate. Era speriat pâna în adâncul sufletului.

– „Tati, ce se întâmpla? De patru zile nu am dormit decât câteva ore, când si când. Suntem într’o alarma continua! Este adevarat ca armata a tras în oameni neînarmati la Timişoara? Vor sa ne duca  undeva însa nimeni nu stie nici unde si nici când! De câteva ori am pornit motoarele masinilor! Ce va urma tati?”

La acest suvoi de întrebari si afirmatii, drept sa va spun, nu prea stiam ce sa raspund. În camaruta unde purtam discutia (camera de oaspeti de la intrarea principala, în corpul de gardă), câtiva militari îsi faceau de lucru cu reparatii de zidarie, tragând pe fata cu urechea, eu fiind primul parinte de militar în termen intrat în incinta unitatii de mai multe zile. O mică paranteză: în momentul de faţă atât corpul de gardă unde se găseşte cămăruţa proaspăt văruită cât şi o mare parte a zidului de incintă dinspre cimitir (5-600 m) şi  clădirea comandamentului, sunt ciuruite de tirul unor mitraliere de mare calibru, aflate în dotarea secu-teroriştilor !?!?!? care au atacat unitatea?!?!…….?!?!, în zilele de 23, 24, 25 şi 26 dec trecut. Mă repet scriindu-vă că eram toţi într’o totală derivă informaţională. Nimeni nu ştia şi nici mai târziu, până spre după amiaza zilei de 22 decembrie nu s-a precizat poziţia pe care se vor situa forţele noastre armate. Cu lacrimi în ochi l-am rugat pe Sănducu să nu tragă în manifestanţi, indiferent de consecinţele pe care le-ar avea de suportat. Orice, absolut orice este de preferat sprijinirii cu armele a monştrilor ce au dus ţara de râpă, iar acum au organizat şi comandat masacrul de la Timişoara (în acele momente , 19-20 dec, încă se mai trăgea acolo). I-am explicat că va trăi toată viaţa cu chipul celor în care va trage, în faţa ochilor. Cei 3-4 militari ce roboteau cu şpaclul  şi mistria se opriseră din lucru,  trăgând cu urechea  şi sigur îşi făceau procese de conştiinţă : …. ce vor face oare? … ce vor fi forţaţi să facă? ….vor fi puşi să tragă?…. în cine vor trage?….

Am discutat vreo 2 ore, după care am plecat cu inima îndoită, capul vâjâind, pe jos, spre gară. Era ora 16,00 şi mă hotărâsem să plec cu personalul de 16,30 care ajungea la Bucureşti la 19,15. O forfotă greu de imaginat, avea loc atât în piaţa gării, cât şi în gară însă totul se petrecea într’o linişte curioasă.  Ajuns în holul caselor de bilete, o atmosferă stranie m-a cuprins în întregime . Cu mirare am văzut că nu era coadă la niciuna dintre casele de bilete. În acea masă compactă de oameni, nici nu era loc pentru a forma o coadă, chiar una alandala cu care eram obişnuiţi în acele vremi. Aflu cu stupoare că am un accelerat spre Bucureşti la 16,45, de fapt acceleratul de prânz, având 3 ore 1 / 2 întârziere. Am luat cu greu  bilet în acea înghesuială monstruoasă. Casiera s-a uitat mirată la mine spunându-mi că este primul bilet pe care l-a vândut de când a intrat în schimb.

Ce urmează este greu de crezut, însă 100  % adevărat.

Cu o oarecare caznă, ajung pe peronul gării, unde mii de oameni neliniştiţi dar tăcuţi, se uită buimaci în jur. Nu vă puteţi imagina nici numărul imens de cetăţeni, potenţiali pasageri, ce se înghesuiau în nu prea mica gară din Buzău şi nci liniştea, mă repet, parcă prevestitoare de furtună, ce stăpânea această mulţime. Dacă considerăm că în gară şi imediata apropiere a ei se aflau în jur de 5-10.000 oameni, cel puţin câteva sute dintre ei, aveau îmbrăcăminte ce sărea în ochi şi un comportament  dubios.  Erau tineri tunşi scurt, aveau haine noi, purtau cravată (!!), cu  Otheri în picioare şi stăteau parcă încremeniţi,  în mici grupuri de 5-6. Voi mai aminti de ei. Încet, întârziatul meu accelerat , cu ciorchini de oameni agăţaţi pe scări îşi face loc prin mulţimea ce ocupase liniile pe sute de metri. După oprire, pasagerii din interiorul vagoanelor ce doreau să coboare, o făceau pe ferestre, indiferent de sex, sau vârstă, sărind în spinările sau braţele celor de pe peroane care se opinteau pe traseul invers. Majoritatea celor ce aveau bagaje, au rămas fără ele. Este de la sine înţeles că urcarea norocoşilor pasageri s-a făcut în parte, pe aceiaşi cale. Eu m-am numărat printe cei care au “urcat în tren” pe uşă. De fapt am urcat pe jumătate, până în capul scărilor. De ambele mele picioare se ţineau 2-3 alţi “norocoşi”. Unii s-au legat cu curelele de mânerele uşilor.

Gigione, Silvioară, era mai rău decât în cea mai mare aglomeraţie din tramvaiele sau autobuzele Bucureştiului pe care l-aţi părăsit acum 5 ani. Ceea ce vă descriu era la fiecare uşă de pe ambele părţi ale întregului tren!

Într’un târziu am ajuns  la Bucureşti, după orele 22, distrus fizic de epuizare. Pentru un drum de 1 oră 1 / 2, am mers cam 6 ore, în condiţii absolute mizerabile. Era însă numai o parte a calvarului.

Gara de Nord era înţesată de cetăţeni hăbăuci ce se înghesuiau în toate direcţile. Dela mijlocul unuia din peroanele marginale, dinspre Calea Griviţei, unde sosise “acceleratul” meu, până la peronul  metroului am făcut cam o oră! Mii şi mii de cetăţeni ocupaseră întregul spaţiu imaginabil: străzi, trotuare, peroane, scări. Nu-mi pot închipui nici acum ce puteau face toţi aceşti cetăţeni, în zona Gării de Nord. La plecarea mea cu unul din ultimele metrouri –era 23,45-, sute de oameni, dacă nu mii, se înghesuiau, circulând în ambele direcţii, între şi în cele două etaje ale staţiei, ce este una din cele mai mari ale metroului bucureştean. Vă vine să credeţi? Nu-mi pot opri gândul ce zboară spre amicul  Prof. RADU, care împreună cu consoarta-i, “dă-i şi luptă, luptă şi dă-i” , prin diferite BOB.uri, COM.uri sau cu sindicatul Fac., în interminabile şi plicticoase şedinţe, pentru uşurarea vieţii prof. şi studenţilor ro. Ca răsplată a atâtor lupte victorioase, mai pica câte ceva: un doctorat, o deplasare în străinătate, vacanţe preferenţiale în ţară, câteva prime şi  posibilitatea de a putea ingurgita  multă fecalină la mesele festive. Sunt convins că stimabilul, onorabilul, se consideră unul dintre învingătorii comunismului ceauşist, fiind gata să-şi ceară (ne)cuvenita parte.

Las zoologia şi cameleonii pe care-i conţine, pe mâna altora, nu înainte de a relata o interesantă observaţie asupra unei curioase mişcări de securişti, pe care nu am mai auzit-o de la nimeni, în aceste ultime săptămâni. După cum am scris, am coborât din trenul sosit pe a treia linie dinspre Calea Griviţei, exact în dreptul unor  uşi de pe peronul marginal al gării, unde grupe de 5-6 tineri, asemănători celor care mă intrigaseră la Buzău, erau legitimaţi (arătau ceva unora din interior), după care intrau. Voi reveni asupra acestui subiect, într-o scrisoare viitoare, când probabil voi avea mai multe informaţii!

Voi  trece acum spre cele trăite pe viu, în 21 decembrie1989 şi după.

Ajuns acasă mort de oboseală, am adormit buştean, încă de pe scări. …

(va urma)

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s