Home

Decembrie  1989 şi tatonulaa, în direct  –  (6)

1.    În spatele rondului, implicit al nostru, protestatarii, între s. Roma,  b. Ipătescu şi s. Mendeleev, 5-6 miliţieni căutau să fluidizeze circulaţia care avea tendinţa de a se bloca, b. Dacia fiind deja aproape  blocat de populaţie – numărul celor ce doreau să participe fizic la evenimente, chiar ca spectatori pasivi, fiind din ce în ce mai mare – , iar b. Magheru, blocat de organele ce instalaseră deja mai multe baraje succesive.  Maşinile destul de rare ce veneau dinspre P. Victoriei pe Ipătescu, erau dirijate dreapta, stânga sau înapoi – singurele trasee rămase practicabile.

2.    Pe lângă gărduţul berăriei, între b. Magheru şi s. Mendeleev, se înghesuiau un număr de cca 40-50 de miliţieni, ofiţeri şi subofiţeri, dintre care unii dispuneau de acele arhaice telefoane mobile, de mărimea unei cărămizi, pe care le foloseau periodic, dând scurte note informative asupra acţiunilor ce se derulau. Personal m-am aflat de mai multe ori în preajma acestui grup, oferind unora dintre ei bucheţele mici de flori, pe care după ce le primeau , le aruncau ostentativ în spatele lor. Florile erau cumpărate din Amzei, la preţuri mult mai mici decât cele obişnuite, în preajma Crăciunului. Chestia cu florile era o încercare de îmbunare a acelor uniforme albastre, în cazul când ar fi trecut la acţiuni în forţă. Acum, după mai bine de trei săptămâni, cred că cei care am recurs la aceste gesturi, o făceam şi de o frică, în mare parte inconştientă: „nu eram atât de răi, nu eram înarmaţi, nu vroiam răul nimănui, etc”. Miliţienii din această formaţie aveau o mină neliniştită, mina omului care nu ştie ce are de făcut, care nu ştie dacă va mai ajunge întreg acasă, din cauza acestor derbedei.

3.    Vis-a-vis, pe lângă coloane, pe cei cca 25 m între b. Magheru şi b. Dacia, tot vreo 40-50 de gradaţi, ocupau strategic o poziţie ce le permitea să oprească accesul spre Magheru-Universitate.

4.    Primul baraj de blocare a b. Magheru, cel mai apropiat de protestatarii de la rond şi de pe b. Dacia, deşi relativ lung, pe toată lăţimea b. Magheru, de la un trotuar la celălalt, era format din cca. 30-40 de securişti în uniformă, cu figuri fioroase, bine înnarmaţi, având vârste mai înaintate decât cele corespunzătoare uniformelor de soldaţi! Acest prim baraj, în mod inexplicabil, a înaintat în cursul celor 5-6 ore cât am fost prezent în Piaţă, cu 20-30 m, până a ajuns extrem de aproape de „revoluţionari”, parcă cu scopul de a-i întărâta!

5.    Al doilea baraj, dispus la 8-10 m de primul, avea în compunere cca. 40-50 de luptători USLA, dispuşi pe două rânduri, îmbrăcaţi în cunoscutele lor echipamente, înarmaţi până’n dinţi, cu căşti de protecţie, deosebit de impozanţi prin masivitatea fizică şi răceala de roboţi pe care-o emanau. Erau cei care produceau impresia cea mai puternică, prin relativa nemişcare şi detaşare afişată. Discutând cu cei din jur am ajuns cu toţii la concluzia că aceştia constituziau cel mai mare pericol pentru noi, demonstranţii, în cazul când s-ar fi ordonat trecerea la o represiune de tip Timişoara. Zvonuri despre trupe speciale de luptători secu sau Usla, crescuţi precum în laboratoarele naziste, dintre copiii orfani, abandonaţi în maternităţi, sau chiar aduşi dintre orfanii palestinieni din fragedă pruncie, fără rude, cu personalitatea modificată spre tot ceeace poate fi mai întunecat în mintea unui om, circulau cu insistenţă prin România de ani buni. Să fiu sincer. Eu nu credeam în aceste poveşti, create special pentru aservirea totală a aplaudacilor români. Văzându-i însă atunci de aproape şi în număr mare, începusem să am îndoieli asupra justeţii credinţelor mele.

6.    Ultimul baraj se afla la aceiaşi distanţă de cca 8 m de uslaşi, era un amestec de securişti în uniformă (cu petliţele lor reprezentative!) cu civili aferaţi, care se agitau, vorbind la acele cărămizi. Unii veneau, alţii plecau. Personaje ce păreau a avea funcţii mai importante treceau şi pe la celelalte baraje, unde aveau scurte schimburi de cuvinte cu cei care păreau şefi de dispozitiv. Era un dute-vino destul de curios, dar şi el impresionant. Noi, cetăţenii sătui de ceauşeşti, de comunism, de sărăcia tacâmurilor de peşte şi minusculelor şi insalubrelor locuinţe din blocuri, aşteptam la fiecare deplasare mai precipitată a celor consideraţi „sefi”, o schimbare de atitudine a acestor sute de zbiri înarmaţi. Atitudinea noastră se schimba şi ea, mai ales că după 4-8 ore, spre după amiază, eram cred 20-30.000 de bucureşteni, din pieptul cărora se ridicau tot mai puternic, lozinci tot mai radicale.

7.    Chiar în spatele ultimului baraj, pe marginea bordurii de la terminarea coloanelor se aflau parcate câteva maşini blindate cu care sosiseră o parte dintre „organe”. Două dintre ele se aflau parcate de la început şi nu s-au deplasat, însă altele erau şi ele într’o mişcare aproape continuă, spre Universitate sau P. Palatului. În timpul mersului aveau motoarele ambalate la maximum, ca şi cum ar fi putut acoperi cele strigate de mii şi mii de piepturi, tot mai fără frică, tot mai tare!

8.    Îm dreptul magazinului Leonida,  două maşini de pompieri, la care roboteau câţiva servanţi, ceeace era clar pentru intimidarea noastră: se pregăteu pentru folosirea jeturilor de apă sub presiune (nu le-au folosit, din economie probabil!). S’ar părea că gloanţele folosite mai târziu au fost  mai eficiente din toate punctele de vedere. Atunci însă era greu de conceput că acele maşini strălucitoare au ajuns acolo defecte şi sunt reparate de cei ce se foiesc pe ele şi în jurul lor.

9.    Străduţa ce ieşea din Mendeleev în Magheru era şi ea blocată de 20-30 de miliţieni. În dreptul lor nu se aflau manifestanţi ci doar cetăţeni care doreau , pasă-mi-te, să ajungă la metroul din Romană,  la Leonida sau la pâinea de după colţ (acolo erau lăsaţi să meargă!).

Gigeone, cred că numai tu rezişti la aceste povestiri. Pentru Silvya nu cred că ar putea prezenta vreun interes, în Germania tihnită unde vă creşteţi fetele. Poate doar dacă-i citeşti seara pasajele mai interesante voi putea comenta cu amândoi -când veţi avea curajul să veniţi în ţară-, mica nuvelă care-a ieşit, căznit, pe aceste numeroase foi de caiet studenţesc, cu scris grabit, greu inteligibil.

Abia ajuns acasă, după ce-am trecut pe la Gloria unde  le-am zgândărit un pic pe cucoane, în pofida dorinţei lui Doina de-a afla ce se petrece în centru, cu gândurile pline de nelinişte îndreptate spre soldăţelul Sănducu care era la Buzău consemnat la unitate, după cum cred c-am mai spus de câteva ori, am tras un puiuţ de somn, fiind total vlăguit. Mă agitasem, strigasem, umblasem de ici, colo plin de speranţe, dar şi înfricoşat de zbirii înarmaţi până-n dinţi şi cu privirile pline de ură, sau lipsite de expresie, privind in gol ! Eram efectiv terminat, bolnav.

Pe drum în metrou şi troleu, era o atmosferă apăsătoare. Aproape nimeni  nu scotea un cuvânt. Puţinele cupluri sau cunoscuţii ce discutau  între ei, o făceau şoptit, cu sfială. Mai mult ca sigur că toate discuţiile se axau pe cele ce s-au petrecut la Timişoara sau pe cele care încep acum să se petreacă aici, în Bucureşti.  Încă o curiozitate pe care-o observasem şi mai devreme, destul de multe mici grupuri de 2-3 oameni îmbrăcaţi cu uniforma gărzilor muncitoreşti, care stăteau prostiţi, cu priviri goale îndreptate în jos. Pe unde umblasera oare de la mitingul ce fusese dimineata ? Banuiesc ca era o stratagema a zvârcolacilor de la secu, pentru a tempera zelul celor ce ar crede ca se va schimba ceva.

– va urma –

Notă aa în 14 ian 2011:                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          Acum, după mai mult de 21 de ani, recitind cele scrise îmi apar în faţa ochilor imaginile de atunci. Mare noroc cu cele două scrisori peste care am dat acum vreo cinci-şase  ani, într-un fund de sertar. Frânturi ale acelor zile scrise APROAPE pe viu, la câteva zile – schiţele cu dispunerea barajelor, iar la două săptămâni, SCRISORILE. Voi posta şi imaginile acelor pagini de caiet studenţesc, venite de peste timp, însă la sfârşit.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s