Home

(alte faţete a celor “şapte ani de acasă”)

 Cotroceniul anilor 50-60.

Traversând şos. Cotroceni de la  Cofetăria în spatele căreia locuia  Laurian Comis, spre băcănia lui ‘Bulgaru’ şi înaintând puţin pe str. Carol Davila, pe dreapta,  imediat după Tutungeria lui Nea’ Marinică (mare invalid de război, o mână de ţigănoi cu ambele picioare amputate din şold), peste Alee se afla BARA. Aceasta era eleganta parte superioară (o ţeavă nichelată !) a unui gărduţ de beton din faţa micului magazin ce şi-a schimbat de multe ori specificul, librărie, ferometal, lăptărie, cofetărie, dar cel mai mult timp a fost măcelărie.

Pe  vestita pentru noi ‘bară’, am filozofat nopţi întregi, până când timpul (vârsta !), ne-a alungat care’ncotro.

Laurian Comis A FOST  micuţul grecotei plin până la refuz de idei, care de care mai interesante, cel ce a răspândit în jur, la început, aburi ameţitori de surogate de artă – diferite jocuri ale copilăriei şi chiar ale primei tinereţi, transformate de unii dintre noi, cei ALEŞI  DE  DOMNUL, în artă adevărată,  prin ani şi ani de discuţii, cu calităţile şlefuite prin şcoli. În final din cei  cca 15 copii, apoi tineri ce ne lăsam sprijiniţi de BARĂ , până ce apa aruncată de la etaj ne trimetea la plimbare, sau acasă, asta  mult  după miezul nopţii, cinci au făcut IATC.ul, unul Conservatorul, iar unul o şcoală de dansuri, ceeace este cu totul extraordinar, dacă ne gândim că nici un alt membru  al familiilor noastre nu avea vreo legătură cu mediile artistice.

Laurian Comis  (Grecu)  – 2 ani de Const. Civile, Drumuri şi Poduri  + absolvent  IATC – Regie Film, emigrat în SUA, spre Hollywood, în ’67, unde nu  a răzbit, deşi aici în Ro  era considerat  cel mai bun viitor(?!?!) mare regizor, a decedat în preajma Sărbătorilor de Crăciun 2007, departe, în oraşul vedetelor printre care nu si-a putut face loc, din păcate, în patru decenii de încercări.

Mircea Veroiu  (Bilă) –  absolvent de IEFS,  portar de polo la Steaua, cca 1 an  + IATC – Regie film,  din păcate decedat la 57 de ani, după o carieră de succes: filme în Ro, TV- în Franţa, iarăşi film în Ro.

Bogdan Badea Berciu (Big) – IATC – Regie teatru, din păcate decedat la Londra la numai 47 de ani, după o tumultoasă carieră : regizor principal la Baia Mare, emigrat în Franţa (‘81) unde ca regizor a provocat un mare scandal (*) Franţa – URSS fiind nevoit să plece în Anglia, unde a regizat diferite piese pe scene minore, a fost ziarist la  « Lumea Nouă » a lui  I. Raţiu, apoi sub pserudonimul Veniamin Arnăutu, redactorul emisiunii culturale la BBC-Londra în limba română (coleg cu T. Ungureanu) şi o perioadă liber profesionist până la decesul din august ’99. Îmi este frate de mamă şi deşi mai mic cu 13 ani, îşi pierdea timpul cu noi pe BARĂ, din fragedă pruncie (îl plimbam cu căruciorul !!).

Alexandru Condurache (Sandu Grasu) – IATC – Operatorie film TV, emigrat în Elveţia în ‘81, + Fac. de Înalte St. Pol. din Geneva, cu doctorat, decedat din păcate la Geneva pe 23 aug 2006, operator şi producător la TV SUISSE ROMANDE, profesor la IHEP- Geneva, un om deosebit !

Călin Ghibu (Bebiţă) – IATC – Operatorie film, carieră de succes în Ro.

Dan Georgescu – Conservator – Buc, Instrumente de suflat, emigrat imediat după terminarea studiilor

Cei patru dispăruţi au fost personalităţi Ro. Să ne amintim de ei, pe cât om putea!

În ordinea plecării spre Domnul :

Mircea Veroiu (Bilă) d. 57 ani, Bucureşti – Regizor de film, operator TV France

Bogdan Badea Berciu (Big) d. 47 ani, Londra – Regizor de teatru, ziarist, redactor emisiuni culturale BBC – Londra

Alexandru Condurache (Sandu Grasu) d. 63 ani, Geneva – Operator şi producător TV Suisse Romande, absolvent şi apoi profesor universitar – IHEP, Geneva.

Comis Laurian (Grecu) d. 68 ani, LA. – Regizor de film, pierdut din păcate în ţara tuturor posibilităţilor

Bunul DUMNEZEU să-I odihnească în Pace!

  • =  Cu sprijinul (total!?!?) şi la îndemnul fostului său coleg de grupă în IATC (singurii doi absolvenţii din cei cinci porniţi la drum), Virgil Tănase,  stabilit legal de mai mult timp în Franţa, prin soţia sa de naţionalitate franceză, fratele meu Big, semnează un contract cu Teatrul Odeon vizând montarea unei piese sovietice, “Un bărbat şi şapte femei”, la origine o tragi-comedie uşoară, ce se bucurase de un mare succes la Moscova  (sub bagheta unui regizor sovietic), până la suspendarea ei datorită suspiciunii autorităţilor comuniste că unele situaţii de pe scenă pot fi considerate de către spectatori, ca similare cu   viaţa reală din negura sovietică. În câteva cuvinte, un simpatic beţivan este externat dintr’un spital şi trece printr’o serie de îmtâmplări tragi-comice.

      La Odeon, Bogdan Berciu transformă spitalul de unde fusese externat eroul principal, într’un spital psihiatric al KGB unde erau deţinuţi oponenţii  politici ai regimului, fiind supuşi la tratamente care mai de care mai  înnebunitoare cu adevărat. Piesa are un imens succes de critică şi de public, pentru o scurtă perioadă. Ambasada sovietică protestează vehement, chiar şi în media franceză. În scurt timp piesa este scoasă din repertoriul teatrului, iar încet, încet, o mare parte a criticii se aliniază la ideea din protestul oficial al sovieticilor: ‘’un transfug caută să-şi spele  rufele murdare la Paris, înveninând relaţiile franco-sovietice’’, după care, imediat se aşterne TĂCEREA, mortală pentru o piesă ce nici nu mai se juca pe nicăieri. În urma acestui incident, fratelui meu i se sugerează delicat (nu mai avea serviciu, nimeni nu-l mai angaja, V. Tănase trecuse la alte aranjamente, cu alţii …) să plece din Franţa, ceeace şi face, stabilindu-se în Anglia vecină, unde situaţia lui profesională se repetă  întrucâtva. Nu mai reuşeşte să pună vreo piesă în scenă, la un teatru adevărat, deşi tot ceeace făcuse până la Odeon inclusiv, fusese bine primit de critică şi public …. ! Ca o ironie a sorţii, montează nenumărate piese şi spectacole în mici săli de cartier sau spectacole de absolvire la colegii de diferite grade în săli închiriate. Pe scenele mari, un embargo total ! Duritatea vieţii !

PS. Nu pot ascunde un gând care mă stăpâneşte de mulţi ani ! Încă unul din cei de pe « BARĂ«  putea probabil face orice în domeniul artei sau ziaristicii. De mic copil dovedea  o inteligenţă de mare calibru dublată de o serie  de alte calităţi, ce aproape ne-a obligat pe noi ceilalţi, să nu folosim la adresa lui, porecla ce i se lipea în mod natural: « ţigane ». Acesta, iniţial Vasile Manea (Lică), devenit mai sonorul Manea Vasile Drăgulin,  a optat spre o poziţie dată de putere. Astfel singurul mai negricios dintre cei ce am filozofat pe bară a ajuns peste ani procuror general al RO, o personalitate malefică care la indicaţiile iliescului, a aruncat în derizoriu, atât simţul proprietăţii cât şi actul de justiţie, prin recursurile în anulare, deschise pe bandă rulantă în scopul unei renaţionalizări a caselor obţinute de foştii proprietari, în justiţie. De atunci, retrocedările de tot felul au devenit un ‘’moft’’ aflat la bunul plac al diferitelor ’’organe’’, apărute ca ciupercile după ploaie. Până în acele clipe ale primului recurs în anulare, a fost de-o cinste înfiorătoare, recunoscută de toată lumea. Însă pilda (ura) insuflată de săracul şi cinstitul iliesc, i-a alungat cinstea nativă, reuşind rapid să-i obţină fiului Bogdan, tânăr avocat imberb atunci, un splendid apartament pe B.dul Dacia (sursa Rev. « Academia Caţavencu »).

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s